Cum te pregatesti sa-ti scrii CV-ul?

8:42 am | Angajati, CV, DespreFirme |

Cv-urile nu se scriu chiar singure; asadar, inainte de a incepe sa-ti redactezi propriul CV, ar trebui sa meditezi putin pentru a te asigura ca documentul pe care-l realizezi va fi cat mai exact si corect posibil.

In continuare, iti sugeram cateva lucruri pe care ar trebui sa le iei in considerare inainte de a-ti scrie CV-ul.

Stii cum se scrie un CV?

Daca nu esti sigur de acest lucru, nu te ingrijora.

Multe persoane (chiar dintre cele care au mai scris CV-uri) sunt putin confuze in ceea ce priveste lucrurile ce ar trebui incluse intr-un CV. In general, cele mai importante elemente dintr-un CV sunt: datele de contact (inclusiv adresa de e-mail si numarul de mobil); experienta profesionala si pregatirea educationala.

De asemenea, exista mai multe persoane care aleg sa includa in CV informatii cu privire la activitatea de voluntariat depusa; un obiectiv, recomandarile; conferintele sau cursurile de perfectionare la care au participat; informatii cu caracter personal, precum: numele sotului sau sotiei, numele copiilor, data de nastere; pasiunile si interesele; cele mai importante realizari, de obicei listate sub forma de paragrafe.

Totusi, daca nu te simti in stare sa-ti scrii CV-ul, poti apela la o firma specializata in astfel de servicii. Insa, mare atentie: asigura-te ca ai cerut recomandari/referinte despre firma in cauza, pe care sa le verifici apoi cu atentie, inainte de a plati pe cineva care sa se ocupe in locul tau de aceasta sarcina.

De ce ai nevoie sa-ti scrii CV-ul?

Cu siguranta, iti doresti si ai nevoie de un CV…dar in ce fel il vei folosi? Esti in cautarea unui loc de munca? Sau poate pur si simplu iti doresti o modalitate simpla pentru a-ti urmari realizarile in plan profesional si personal? Sau cineva ti-a cerut in mod special CV-ul (ca de exemplu, actualul sau viitorul sef sau managerul unei organizatii caritabile)?

Felul in care iti organizezi informatiile din CV depinde in mare parte de motivul care te-a determinat sa scrii acest CV. De exemplu, un CV simplu, orientat spre gasirea unui job va include, in mod normal, istoricul angajarilor tale, in ordine cronologica, incepand cu ultima pozitie ocupata. Pe de alta parte, daca CV-ul tau a fost solicitat de catre o organizatie caritabila care doreste sa te includa in Consiliul Director, s-ar putea sa-ti doresti un alt format de CV. Este vorba de un CV focalizat pe acele realizari profesionale si personale care sa te prezinte drept un candidat potrivit pentru o functie de conducere.

Cine va intra in posesia CV-ului tau?

De asemenea, este obligatoriu sa iei in considerare destinatia CV-ului tau. Daca ti se solicita CV-ul de catre un jurnalist, sub forma unui document suplimentar la un interviu pe care tocmai l-ai acordat, nu e neaparat necesar sa adaugi referinte dar s-ar putea sa fie nevoie sa incluzi cateva date personale in cazul in care reporterul doreste sa le cuprinda in articol. Pe de alta parte, daca CV-ul tau urmeaza sa fie folosit ca instrument de vanzari pe propriul website, este mai bine sa elimini orice informatie cu caracter personal din motive evidente de securitate.

Ce ai realizat?

Intrucat CV-ul reprezinta o modalitate esentiala de “a te vinde” celorlalti, trebuie sa incepi sa te gandesti la cele mai relevante experiente si realizari. Aseaza-te si concentreaza-te asupra carierei tale. Apoi, noteaza punctele forte, ca de exemplu, momentul in care ai castigat un premiu foarte mare sau cand ti s-a cerut sa tii un discurs la o conventie medicala nationala.

Daca intampini dificultati in evidentierea realizarilor si ai la dispozitie doar cateva zile pentru a-ti scrie CV-ul, nu ezita sa ceri ajutorul prietenilor sau chiar al colegilor in care ai incredere. Adesea, se intampla sa omitem unele rezultate pozitive deoarece ni se par prea banale sau irelevante. Totusi, acestea pot parea mult mai impresionante pe hartie. De exemplu, e posibil ca in urma cu trei ani sa fi contribuit la strangerea unor fonduri in valoare de 1000 Euro pentru un ONG din orasul tau; pentru tine, acest lucru a fost pur si simplu un gest de caritate in timp ce pentru un potential angajator, gestul tau poate fi un indiciu ca dovedesti aptitudini pentru strangeri de fonduri in mod creativ.

Adoptand un stil practic si punandu-ti cateva intrebari inainte de a incepe procesul de elaborare a propriului CV, te asiguri ca acest document va fi un excelent instrument ce va reflecta intr-un mod pozitiv si exact realizarile, abilitatile si obiectivele propuse.

Lasati un comentariu

Pentru a scrie un comentariu trebuie sa va autentificati. Va rugam apasati aici pentru a va autentifica.

Comentariul dvs

Nota: Este activata moderarea comentariilor, nu e nevoie sa trimiteti de mai multe ori comentariul.