Cum sa va actualizati CV-ul

8:43 am | Angajati, CV, DespreFirme |

De cele mai multe ori cand ati incercat sa va scrieti CV-ul cu siguranta ati intampinat dificultati in a va aminti detaliile despre joburile anterioare. Nu e vorba numai despre anii in care v-ati desfasurat activitatea profesionala, care oricum se uita, ci de acele responsabilitati, proiecte si cursuri in care ati fost implicat si care de asemenea pot fi cu usurinta trecute cu vederea.

In mod cert, nu doriti sa va rescrieti CV-ul cu scopul de a include orice lucru minor pe care l-ati realizat ulterior. Va trebui sa va completati CV-ul de fiecare data cand invatati ceva nou, cand va aflati in situatia de a va asuma noi responsabilitati, cand aveti un succes pe plan profesional, ati terminat un proiect nou sau o etapa dintr-un proiect mai mare.

Pe masura ce avansati in cariera, exista riscul sa cadeti mult mai usor in capcana prin simplul fapt ca veti adauga in CV cele mai recente pozitii ocupate fara a lua in considerare in ce fel experienta dvs trecuta ar putea atrage atentia potentialilor angajatori. Veti avea acum o perceptie mult mai buna a tipului de cerinte pe care angajatorii le impun decat in momentul in care v-ati conceput pentru prima data CV-ul. Prin urmare, adaptati-va si imbunatatiti-va CV-ul in asa fel incat sa creati o prima impresie mult mai favorabila.

Va sugeram ca intotdeauna sa aveti grija la ceea ce se asteapta de la dvs din partea angajatorului si sa va redati experientele si realizarile intr-un limbaj care sa impresioneze in mod pozitiv. De exemplu, daca inainte ati detinut o pozitie de incepator intr-un birou de secretariat, nu puteti spune ca doar „v-ati ocupat cu completarea actelor” ci „ati contribuit la organizarea zilnica a companiei”.

Exista si posibilitatea sa fi inclus in CV numai anumite abilitati semnificative doar pentru faptul ca inainte CV-ul dvs. a fost axat pe evidentierea calificarilor profesionale. Pe masura ce va dezvoltati experienta, este important sa va asigurati ca CV-ul dvs. prezinta cea mai buna reflectie a persoanei dvs. in momentul de fata, abilitatile pe care le-ati dobandit sau imbunatatit, precum si adevaratul dvs. potential fata de un nou angajator.

Aratati-va dispus sa priviti cu un ochi critic si sever informatiile deja existente in CV-ul dvs. si sa inlaturati detaliile inutile. Ca o regula generala, daca un anume lucru nu da valoare CV-ului intr-un mod evident, e aproape sigur ca ii diminueaza impactul. Fiti fara mila pentru ca numai in acest fel va asigurati ca va vindeti cat mai bine cu putinta.

Daca aveti o oarecare vechime in cariera si considerati ca este prea tarziu pentru a va aminti lucrurile pe care le-ati realizat in trecut, incercati sa luati legatura cu vechii dvs. sefi pentru a vedea daca memoria acestora este mai buna decat a dvs. Faptul ca va contactati superiorii de altadata poate insemna de asemenea oportunitatea dobandirii unui job neasteptat.

Cum sa deveniti un subiect / punct de interes pentru potentialii angajatori?

Doar fiindca aveti un loc de munca stabil unde va simtiti confortabil si de care sunteti multumit, nu inseamna ca nu ar trebui sa fiti pregatit sa va cautati un alt job la un moment dat. Este regretabil, dar uneori se mai intampla ca lucrurile sa scape de sub control.

In momentul in care sunteti multumit de felul in care arata CV-ul dvs. si considerati ca este relevant pentru situatia dvs. actuala, postati-l pe site-urile de recrutare sau trimiteti-l companiilor si organizatiilor pentru care ati fi tentat sa lucrati. Acest lucru ar trebui sa-l faceti cel putin o data la doua luni sau de fiecare data cand ati realizat un lucru de importanta majora.

De asemenea, puteti restrictiona companiile in a avea acces la vizualizarea datelor dvs. astfel incat sa va asigurati ca actualul angajator nu va da din intamplare peste CV-ul dvs.

Niciodata nu se stie cand CV-ul dvs. va ajunge la persoana potrivita chiar la momentul potrivit. Mai mult, nu va costa nimic sa aratati unei companii ca sunteti interesat de o posibila colaborare. Cu cat sunteti mai creativ si proactiv in transmiterea CV-ului dvs. cu atat sansele de a atrage atentia viitorului angajator vor fi mai mari. In cazul in care nu exista nici o pozitie disponibila in acel moment, cu siguranta va vor adauga pe lista unui grup talentat de potentiali candidati.

Lasati un comentariu

Pentru a scrie un comentariu trebuie sa va autentificati. Va rugam apasati aici pentru a va autentifica.

Comentariul dvs

Nota: Este activata moderarea comentariilor, nu e nevoie sa trimiteti de mai multe ori comentariul.