C.O.

6:30 pm | Angajati, Angajatori, Cariera, DespreFirme, Firme |

De cele mai multe ori, angajatorii trec peste litera legii si le impun angajatilor propriile reguli. Iar concediul de odihna al salariatilor este unul din cele mai afectate drepturi.

Conform Codului Muncii, un angajat are dreptul la repaus zilnic si saptamanal si dreptul la concediu de odihna anual. Astfel, un angajat are dreptul la repaus zilnic, adica, daca programul zilnic de lucru este mai lung de 6 ore, salariatii au dreptul la pauza de masa. In afara acestui repaus zilnic, salariatii au dreptul si la un repaus saptamanal de cel putin doua zile consecutive, de regula sambata si duminica, insa nu in mod obligatoriu in aceste zile.

Timpul de lucru reprezinta orice perioada in care lucratorul este la dispozitia patronului si se afla in exercitarea activitatii sau functiilor sale. Potrivit prevederilor din legislatia muncii, fiecare salariat are dreptul la concediu de odihna cel putin 20 de zile. Zilele de concediu nu pot fi compensate banesc decat la incetarea contractului individual de munca. Pentru rezolvarea unor situatii familiale curente se acorda concedii fara plata, iar pentru evenimente familiale deosebite (nastere, moarte, casatorie etc.), zile libere.

Potrivit legii, salariatii care lucreaza in conditii grele, periculoase sau vatamatoare, nevazatorii, alte persoane cu handicap si tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar, de cel putin trei zile lucratoare.

Concediul de odihna poate fi intrerupt, la cererea salariatului, pentru motive obiective, dar in acelasi timp poate fi intrerupt si de catre angajator, care poate rechema salariatul din concediul de odihna in caz de forta majora sau pentru interese urgente care impun prezenta salariatului la locul de munca. In aceasta situatie, angajatorul are obligatia de a suporta toate cheltuielile salariatului si ale familiei sale, necesare in vederea revenirii la locul de munca, precum si eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a intreruperii concediului de odihna.

Pentru rezolvarea unor situatii personale, salariatii au dreptul la concediu fara plata.

Pentru a-si lua concediu de odihna, salariatii trebuie sa-si anunte din timp angajatul; ba, mai mult, se va face o lista pe care muncitorii vor fi trecuti in ordine, in functie de perioada in care vor avea concediu.

In cazul in care programarea concediilor se face fractionat, angajatorul este obligat sa stabileasca programarea astfel incat fiecare salariat sa efectueze intr-un an calendaristic cel putin 15 zile lucratoare de concediu neintrerupt.

Mai precis, daca numarul muncitorilor dintr-o societate este redus, concediile a doi dintre ei nu trebuie sa se suprapuna. “Efectuarea concediului de odihna se realizeaza in baza unei programari colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor, pentru programarile colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programarile individuale. Programarea se face pana la sfarsitul anului calendaristic pentru anul urmator.” , precizeaza noul Cod al Muncii, in vigoare de la 1 martie 2003.

In cazul in care angajatul lucreaza part-time, atunci durata concediului de odihna anual se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat. Adica, daca are un program de 4 ore pe zi, concediul de odihna anual va fi de 10 zile.

Conform Codului Muncii, concediul de odihna se efectueaza in fiecare an, nemaiputand fi transferat in anul urmator.

Etichete: , , ,

Un raspuns

  1. Spiridush   Spune:

    Am observat cateva greseli:
    - durata concediului de odihna este de 21 de zile conform contractului colebtiv de munca unic la nivel national
    - persoanele care lucreaza part-time au dreptul la acelasi numar de zile de concediu de odihna ca si persoanele care lucreaza full time.

Lasati un comentariu

Pentru a scrie un comentariu trebuie sa va autentificati. Va rugam apasati aici pentru a va autentifica.

Comentariul dvs

Nota: Este activata moderarea comentariilor, nu e nevoie sa trimiteti de mai multe ori comentariul.