Potrivit articolului 32, alin. (2) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, un angajator care inregistreaza un accident de munca are obligatia de a-l raporta la Inspectoratul teritorial de munca in raza caruia isi desfasoara activitatea, precum si la asigurator. In caz contrar, risca amenzi de pana la 8.000 de lei.

Accidentul de munca este asociat intotdeauna unui proces de munca si implica in mod obligatoriu lucratorul.Accidentul de munca reprezinta vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicarea acuta profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.

In raport cu urmarile pe care le pot produce si cu numarul persoanelor implicate, accidentele de munca se clasifica astfel:

- accidente care produc incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice;
- accidente care produc invaliditate;
- accidente mortale;
- accidente colective, cand sunt accidentate cel putin 3 persoane in acelasi timp si din aceeasi cauza.

Accidente care pot fi considerate, potrivit legii, accidente de munca:

1) accidentul suferit de persoane aflate in vizita in unitate cu permisiunea angajatorului;
2) accidentul suferit de persoanele care indeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv in cadrul unor activitati culturale, sportive, in tara sau in afara granitelor tarii;
3) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei actiuni intreprinse din proprie initiativa pentru salvarea de vieti omenesti sau pentru prevenirea ori inlaturarea unui pericol care ameninta avutul public si privat;
4) accidentul cauzat de activitati care nu au legatura cu procesul muncii, daca se produce la sediul unitatii sau in alt loc de munca organizat de angajator, in timpul programului de munca;
5) accidentul de traseu, daca deplasarea s-a facut in timpul si pe traseul normal de la domiciliul lucratorului la locul de munca si invers;
6) accidentul suferit in timpul deplasarii de la sediu la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru indeplinirea unei sarcini de munca;
7) accidentul suferit in timpul deplasarii de la sediul angajatorului, ori de la orice alt loc de munca organizat de angajator, la un alt angajator, pentru indeplinirea sarcinilor de munca, pe durata normala de deplasare
8 ) accidentul suferit inainte sau dupa incetarea lucrului, daca victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de munca, utilajul ori materialele, daca schimba imbracamintea personala, echipamentul individual de protectie sau orice alt echipament pus la dispozitie de angajator, daca se afla in baie ori in spalator sau daca se deplasa de la locul de munca la iesirea din intreprindere sau unitate si invers;
9) accidentul suferit in timpul pauzelor regulamentare, daca acesta a avut loc in locuri organizate de angajator, precum si in timpul si pe traseul normal spre si de la aceste locuri;
10) accidentul suferit de lucratorii delegati pentru indeplinirea indatoririlor de serviciu in afara granitelor tarii, pe durata si traseul prevazute in documentul de deplasare;
11) accidentul suferit de cei care urmeaza cursuri de calificare, recalificare sau perfectionare a pregatirii profesionale, in timpul si din cauza efectuarii activitatilor aferente stagiului de practica;
12) accidentul determinat de fenomene sau calamitati naturale, cum ar fi furtuna, viscolul, cutremurul, inundatia, alunecarile de teren, trasnetul (electrocutarea), daca victima se afla in timpul procesului de munca sau in perioada indeplinirii indatoririlor de serviciu;
13) disparitia unei persoane, in conditiile unui accident de munca si in imprejurari care indreptatesc presupunerea decesului acesteia;
14) accidentul suferit de o persoana aflata in perioada indeplinirii atributiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.

In cazul accidentelor de la punctele 7), 8), 9) si 10), deplasarea trebuie sa se faca fara abateri nejustificate de la traseul normal si, de asemenea, transportul sa se faca in conditiile prevazute de reglementarile de securitate si sanatate in munca sau de circulatie in vigoare.

De cele mai multe ori, angajatorii trec peste litera legii si le impun angajatilor propriile reguli. Iar concediul de odihna al salariatilor este unul din cele mai afectate drepturi.

Conform Codului Muncii, un angajat are dreptul la repaus zilnic si saptamanal si dreptul la concediu de odihna anual. Astfel, un angajat are dreptul la repaus zilnic, adica, daca programul zilnic de lucru este mai lung de 6 ore, salariatii au dreptul la pauza de masa. In afara acestui repaus zilnic, salariatii au dreptul si la un repaus saptamanal de cel putin doua zile consecutive, de regula sambata si duminica, insa nu in mod obligatoriu in aceste zile.

Timpul de lucru reprezinta orice perioada in care lucratorul este la dispozitia patronului si se afla in exercitarea activitatii sau functiilor sale. Potrivit prevederilor din legislatia muncii, fiecare salariat are dreptul la concediu de odihna cel putin 20 de zile. Zilele de concediu nu pot fi compensate banesc decat la incetarea contractului individual de munca. Pentru rezolvarea unor situatii familiale curente se acorda concedii fara plata, iar pentru evenimente familiale deosebite (nastere, moarte, casatorie etc.), zile libere.

Potrivit legii, salariatii care lucreaza in conditii grele, periculoase sau vatamatoare, nevazatorii, alte persoane cu handicap si tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar, de cel putin trei zile lucratoare.

Concediul de odihna poate fi intrerupt, la cererea salariatului, pentru motive obiective, dar in acelasi timp poate fi intrerupt si de catre angajator, care poate rechema salariatul din concediul de odihna in caz de forta majora sau pentru interese urgente care impun prezenta salariatului la locul de munca. In aceasta situatie, angajatorul are obligatia de a suporta toate cheltuielile salariatului si ale familiei sale, necesare in vederea revenirii la locul de munca, precum si eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a intreruperii concediului de odihna.

Pentru rezolvarea unor situatii personale, salariatii au dreptul la concediu fara plata.

Pentru a-si lua concediu de odihna, salariatii trebuie sa-si anunte din timp angajatul; ba, mai mult, se va face o lista pe care muncitorii vor fi trecuti in ordine, in functie de perioada in care vor avea concediu.

In cazul in care programarea concediilor se face fractionat, angajatorul este obligat sa stabileasca programarea astfel incat fiecare salariat sa efectueze intr-un an calendaristic cel putin 15 zile lucratoare de concediu neintrerupt.

Mai precis, daca numarul muncitorilor dintr-o societate este redus, concediile a doi dintre ei nu trebuie sa se suprapuna. “Efectuarea concediului de odihna se realizeaza in baza unei programari colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor, pentru programarile colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programarile individuale. Programarea se face pana la sfarsitul anului calendaristic pentru anul urmator.” , precizeaza noul Cod al Muncii, in vigoare de la 1 martie 2003.

In cazul in care angajatul lucreaza part-time, atunci durata concediului de odihna anual se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat. Adica, daca are un program de 4 ore pe zi, concediul de odihna anual va fi de 10 zile.

Conform Codului Muncii, concediul de odihna se efectueaza in fiecare an, nemaiputand fi transferat in anul urmator.