Angajati, Cariera, DespreFirme | Comenteaza |

Unul dintre colegii dvs. obisnuieste sa va faca zile fripte? Simtiti ca vi se urca sangele la cap sau ca aveti un gol in stomac din cauza sefului dvs. sau a celorlalti angajati din firma? Majoritatea dintre noi am experimentat la un moment dat astfel de reactii provocate de vreun coleg sau sef ostil, arogant sau chiar violent. A invata sa lucrezi cu astfel de persoane reprezinta o cerinta necesara pentru a avea succes.

In primul rand va trebui sa admiteti ca va aflati in fata unei probleme. Din acest moment, este foarte important sa invatati sa va controlati orice fel de reactie fata de exterior. Atunci cand sunteti surprins de cei din jurul dvs. ca va confruntati cu o situatie ce va consuma emotional, inseamna ca sunteti “dominat” de starea respectiva. O persoana care trece printr-o astfel de dispozitie va manifesta o reactie negativa fata de colegii sai din punct de vedere psihic, mental sau emotional.

De exemplu, reactiile de natura fizica pot consta in greturi, dureri la nivelul umerilor sau nervi la stomac mai ales atunci cand auziti ca va cheama seful “atotjudecator”. Pe de alta parte, reactiile survenite pe fond emotional va determina sa va simtiti coplesit, lipsit de energie si obosit cand lucrati cu un anumit coleg sau client iar faptul ca va ganditi toata ziua cum sa gasiti o cale sa va razbunati pe colegul care v-a deceptionat reprezinta o reactie aparuta la nivel mental, este un semn.

Problema este ca de cele mai multe ori suntem insensibili si pasivi la astfel de semnale sau chiar le consideram absolut normale. Tratandu-le cu ignoranta nu numai ca ne punem in pericol sanatatea fizica si psihica ci la fel de mult acestea ne pot afecta succesul in cariera. Daca sunteti receptiv la ceea ce simtiti atunci cu siguranta veti putea invata cum sa tineti sub control asemenea reactii.

Deconectati-va fizic. Primul pas consta in a reusi sa va calmati din punct de vedere fizic. Retrageti-va dintr-o situatie complicata parasind biroul pentru cateva minute. Faceti o scurta plimbare sau relaxati-va, respirand adanc pentru a va descarca nervii. Ganditi-va la lucrurile frumoase din viata dvs. Ceea ce conteaza cel mai mult este sa va eliberati de energia negativa acumulata astfel incat sa puteti analiza si clarifica situatia intr-un mod mult mai usor.

Deconectati-va mental sau “versiunea de a va calma singur”. Acest lucru implica o analiza rationala a situatiei si identificarea unei noi perspective. Astfel, va puteti adresa urmatoarele intrebari:

1. Ce se intampla de fapt aici?

2. Care sunt datele situatiei?

3. Care este rolul lor?

4. Care este rolul meu?

5. Ce optiuni am la dispozitie?

Din momentul in care ati gasit raspunsul la aceste intrebari, veti avea o perspectiva mai clara asupra lucrurilor care va va permite sa actionati in mod corespunzator.

Deconectati-va verbal. Pentru a depasi acest moment, va trebui sa gasiti cuvintele potrivite (uneori chiar se recomanda o pauza de tacere) care sa va protejeze si in acelasi timp sa va scoata din incurcatura de la locul de munca. Acest lucru ar putea sa insemne exprimarea propriilor sentimente fata de colegul care a dovedit o atitudine nepoliticoasa fata de dvs. De asemenea, va trebui sa alegeti calea cea mai sigura de abordare in comunicarea cu ceilalti. Evitati sa aruncati responsabilitatea pe umerii altora sau sa adoptati o pozitie de atac. Comunicati intr-un mod cat mai constructiv posibil.

Deconectati-va prin intermediul unei proceduri interne. Este important sa stiti sa va protejati folosind resursele pe care compania in care lucrati vi le-a pus la dispozitie. Aceasta poate fi orice procedura standard sau document scris folosit intr-un mediu de lucru. De exemplu, daca ati avut o disputa cu unul din colegii dvs. asigurati-va ca atat incidentul in sine cat si solutionarea acestuia vor fi scrise. Incepand de la fisa postului, standardele de performanta si pana la politica companiei, incercati sa gasiti toate acele instrumente care va pot asigura protectia pe viitor.

In fond si la urma urmei, fiecare loc de munca isi are demonii sai. Cu toate acestea, faptul ca sunteti capabil sa va controlati reactiile fata de diferitele tipuri de persoane, nu numai ca va va intari ci va va ajuta sa faceti fata oricarei situatii de natura interpersonala.

Angajati, Cariera, DespreFirme | Comenteaza |

Indiferent daca intentionati sa obtineti o promovare sau pur si simplu doriti sa faceti o impresie buna la locul de munca, urmatoarele sfaturi va pot ajuta sa demonstrati celorlalti si in special sefului dvs. ca reprezentati o veriga indispensabila pentru echipa pe care o conduce.

Invata despre misiunea companiei. Dati dovada de fermitate in sustinerea obiectivelor si standardelor impuse atat de companie cat si de seful dvs. Procedati in asa fel incat prioritatile sefului dvs. sa devina si ale dvs.

Cautati sa intelegeti modul in care veti fi evaluat. In acest sens, este foarte important sa cunoasteti cu exactitate abilitatile, activitatile si realizarile pe fondul carora veti fi apreciat si recompensat. Concentrati-va la maxim atentia asupra acestora.

Dovediti ca sunteti o persoana de care ceilalti pot depinde, pe care se pot baza. Indepliniti-va intotdeauna promisiunile facute. Este mai bine chiar sa promiteti mai putin si sa aduceti rezultate peste asteptari.

Transmiteti o energie pozitiva celor din jurul dvs. Nu va numarati printre cei care obisnuiesc sa se planga sau sa critice conducerea si sistemul de organizare al companiei. Adoptati pozitia unui mediator, a unei persoane pe care oricine doreste sa o aiba in jurul sau.

Fiti deschis. Asumati-va responsabilitatea fata de greselile comise. Cautati sa va concentrati atentia asupra lucrurilor pe care le ati avut de invatat din experienta respectiva mai degraba decat asupra greselilor.

Fiti organizat. Incercati sa va stabiliti un plan de lucru pentru ziua urmatoare inainte de a pleca de la servici. Ordonati-va sarcinile in functie de urgenta si importanta. Straduiti-va sa duceti la bun sfarsit cel putin primele doua sarcini de pe lista dvs.

Fiti punctual. Faptul ca ajungeti la timp, uneori chiar mai devreme, la serviciu sau la sedinte, demonstreaza ca sunteti o persoana plina de entuziasm, loiala si capabila sa-si organizeze viata in mod eficient.

Fiti practic si creativ. Nu alergati la seful dvs. de fiecare data cand aveti o intrebare sau o nelamurire. Ganditi-va bine mai intai. In cazul in care chiar trebuie sa raportati o problema sefului dvs. incercati sa-i expuneti si cateva solutii viabile pentru problema respectiva.

Fiti receptiv fata de nou. Profitati din plin de cursurile de perfectionare oferite de compania in care lucrati. De asemenea, implicati-va din proprie initiativa in proiecte care nu vizeaza neaparat cunostinte specifice domeniului dvs. de activitate.

Informati-va incontinuu. Faceti tot posibilul sa fiti la curent cu evolutia companiei precum si cu cele mai recente tendinte din domeniul in care va desfasurati activitatea consultand publicatiile de specialitate si participand la evenimentele organizate de institutiile de profil.

Fiti in pas cu noutatile din domeniu. Documentati-va in legatura cu progresele inregistrate in plan tehnologic, juridic si stiintific specifice domeniului dvs. de activitate. Cautati sa va imbunatatiti abilitatile si sa va deprindeti cu altele noi.

Fiti politicos. Dovediti respect si loialitate fata de seful dvs. si incercati sa vorbiti frumos despre acesta.

Dati dovada de flexibilitate. Schimbarea este inevitabila. In general, companiile au nevoie de oameni cu potential care stiu sa se adapteze usor conditiilor de munca.

Nu amestecati viata personala cu cea profesionala. Faptul ca ii considerati pe colegii dvs. niste “terapeuti” ar putea duce la scaderea randamentului de lucru. De asemenea, este posibil ca acest lucru sa va diminueze credibilitatea si sa va afecteze relatiile de munca, chiar daca la prima vedere oamenii par ca va impartasesc sentimentele.

Depasiti-va responsabilitatile. Acceptati sarcini suplimentare, chiar daca acest lucru presupune sa ramaneti peste program si niciodata sa nu folositi expresia: “Acest lucru nu e in fisa postului.”

Dovediti spirit de echipa. Demonstrati celor din echipa si bineinteles sefului dvs. ca impartasiti aceleasi interese si valori. Manifestati amabilitate si intelegere fata de acestia si oferiti-le sprijinul atunci cand au nevoie.

Faceti cate o pauza din cand in cand. O minte limpede si o viata echilibrata va pot asigura energia si siguranta de care aveti nevoie.

Angajati, Cariera, DespreFirme | Comenteaza |

Incapand cu emailurile la care “uitam” sa raspundem si pana la voicemailurile pe care pretindem ca “niciodata nu le-am primit”, toate aceste minciuni nevinovate au devenit o parte integranta din activitatea noastra zilnica de la locul de munca. In majoritatea cazurilor, reusim sa scapam cu fata curata. Iar in cele din urma ne intrebam daca simplul fapt de a spune o minciuna nevinovata chiar ar afecta pe cineva.

Totusi, pentru a evita o gafa de proportii – si un posibil sabotaj al carierei dvs. – va sfatuim sa stati departe de urmatoarele opt greseli pe care le-ati putea comite la locul de munca.

Nu furati!

In cazul in care considerati ca firma in care lucrati va “datoreaza” anumite lucruri, precum pixuri, post-it-uri si alte rechizite de birou sau pur si simplu nu dati importanta acestui lucru, ar fi bine sa va asigurati ca nu va abateti de la nici o regula inainte sa fiti descoperit de seful sau colegul dvs. A fura nu inseamna doar ca veti fi concediat, ci mai mult, inseamna ca ati incalcat legea.

Nu-i invinovatiti pe altii pentru greselile dvs.!

Faptul ca nu sunteti capabil sa va asumati greselile dovedeste o atitudine lipsita de onestitate, copilareasca si demna de compatimit. Cu siguranta este incomod sa admiteti ca ati gresit dar nu la fel de jenant cum ar fi sa recunoasteti ca ati mintit sau ati incercat sa va ascundeti greseala.

Nu stati la taifasuri!

Cine poate sti de ce oamenii sunt cuprinsi de o oarecare bucurie atunci cand aud o barfa siropoasa? Multi dintre noi purtam o parte din vina pentru faptul ca acceptam din cand in cand astfel de discutii inutile, insa cu cat vom incerca sa le evitam cu atat ne va fi mai bine la locul de munca. Mai mult, daca chiar va ajunge o barfa la ureche incercati sa nu o transmiteti mai departe.

Nu va prefaceti bolnav cand sunteti perfect sanatos…

Daca intr-o zi va treziti cu gandul ca nu prea aveti chef sa mergeti la serviciu si ca ar fi mai bine sa ramaneti acasa, acesta nu este un motiv pentru care (mai putin in cazul in care acest lucru se intampla in fiecare zi) sa va “oferiti” o scurta vacanta, fie ea si de o zi. Mai mult decat atat, daca chiar nu va simtiti bine, aveti in vedere sa luati exact atatea zile libere cat e necesar pentru insanatosire si nu tot restul lunii. Altfel, acest lucru nu presupune doar iresponsabilitate si indiferenta din partea dvs. fata de colegii care trebuie sa va tina locul, ci ar putea reprezenta un motiv justificat pentru o eventuala concediere in cazul in care se descopera adevarul.

…sau veniti la serviciu cand sunteti bolnav!

Admiratia pe care colegii o au fata de dvs. in momentul in care sunteti racit si totusi decideti sa veniti la serviciu, poate fi una de scurta durata. Cu siguranta nu va trece mult timp pana cand cei din jurul dvs. se vor satura sa va auda tusind, stranutand sau stergandu-va nasul, si in plus, nu vor fi de acord sa se expuna microbilor dvs.

Nu faceti abuz de echipamentele din dotarea firmei.

Ne referim aici la obiceiul unor persoane de a-si petrece timpul vorbind la telefon in interes personal, de a folosi posta electronica si messengerul tot in acelasi scop. De asemenea, nu este indicat ca in timpul programului de lucru sa editati si sa tipariti documente personale, sa urmariti pe internet emisiunea sau filmul pe care l-ati pierdut cu o seara inainte sau sa folositi imprimanta de la birou pentru a va tipari invitatiile pentru petrecere.

Nu va implicati colegii in problemele personale!

In cazul in care va confruntati cu probleme de ordin personal ce va distrag atentia de la locul de munca, ar trebui sa stati de vorba cu superiorii dvs. sau cu HR-ul firmei. A-i amesteca pe colegii dvs. in astfel de probleme ar insemna sa-i distrageti si in acelasi timp ar dovedi o lipsa de profesionalism din partea dvs.

Nu va neglijati tinuta!

O tinuta vestimentara adecvata mediului in care va desfasurati activitatea este la fel de importanta precum felul in care va comportati in acel mediu. Indiferent de vechimea dvs. in companie, de cat de “cool” este seful dvs., de cat de mult ati dormit cu o seara inainte sau de vremea de afara, intotdeauna va trebui sa aveti o infatisare impecabila in concordanta cu statutul dvs. profesional. Chiar daca lucrati intr-un birou obisnuit, este foarte important sa faceti tot posibilul pentru a avea o tinuta ingrijita si decenta. De asemenea, nu ar trebui sa treceti cu vederea felul in care va aranjati parul. O regula nescrisa spune sa nu aratati niciodata mai bine decat seful dvs. dar nici mai rau.

Angajati, Cariera, DespreFirme | Comenteaza |

Ati simtit in ultima vreme nevoia unei schimbari majore in plan profesional? Aveti sentimentul ca jobul actual nu reprezinta cea mai buna alegere?

Daca va simtiti frustrat, neprovocat si neimplinit profesional, inseamna ca este momentul cel mai potrivit pentru o schimbare substantiala in cariera dvs. Cu toate acestea, schimbarea jobului nu reprezinta un lucru usor de realizat ci presupune o examinare profunda a situatiei si in acelasi timp atentie si seriozitate.

Mai departe, va oferim cinci sfaturi care sa va ajute sa va evaluati optiunile si sa luati cea mai buna hotarare:

1. Nu aruncati totul peste bord.

Este foarte important sa reflectati asupra sentimentelor pe care le aveti fata de actualul job si implicit fata de cariera dvs. Trebuie sa va ganditi bine daca ceea ce intentionati cu adevarat sa schimbati este cariera sau doar locul de munca? Analizati cu atentie lucrurile care nu va satisfac pe deplin; ganditi-va daca ar fi posibil sau nu sa fiti la fel de multumit practicand aceeasi meserie dar intr-un mediu de lucru diferit.

2. Concentrati-va asupra talentelor si punctelor dvs. forte.

Luati in calcul calitatile si aptitudinile sau abilitatile care va reprezinta cel mai bine. Aveti putere de convingere asupra celorlalti? Va pricepeti sa lucrati cu cifre? Va exprimati si comunicati mai usor in scris decat verbal? Luati in considerare trasaturile care va reflecta cel mai bine si folositi-le pentru a urma calea cea mai buna.

3. Scoateti in evidenta abilitatile care se pot transfera usor.

In momentul in care ati decis sa va schimbati cariera, este foarte important sa va identificati si sa va evidentiati acele abilitati ce pot fi usor transferate. Cu alte cuvinte, este vorba despre abilitatile si experientele ce pot fi folosite in joburi diferite si nu despre acele lucruri specifice unei ramuri industriale. De exemplu, daca aveti experienta manageriala, aceasta calitate va poate fi utila in orice domeniu de activitate. La fel se intampla si in cazul in care detineti cunostinte de PR, IT, aveti experienta in vanzari sau in organizarea de evenimente. Chiar daca in prima faza experienta pe care o detineti ar putea parea specifica unui domeniu, aceasta poate sa fie transformata intr-o abilitate transferabila. Important este sa va asigurati ca experienta si calitatile dvs. vor fi expuse angajatorului in cel mai atractiv mod posibil.

4. Aflati care sunt cerintele jobului.

Va trebui sa va informati despre calificarile necesare domeniilor de activitate de care sunteti interesat, sa analizati cu atentie daca acestea corespund calificarilor pe care le aveti in momentul de fata sau daca sunt necesare alte calificari si sa va ganditi daca sunteti dispus sa le obtineti. De exemplu, o persoana interesata sa devina asistent social sau cadru medical auxiliar, cu siguranta va fi obligata sa urmeze anumite cursuri pentru a obtine calificarea necesara in domeniul respectiv. Pe de alta parte, un domeniu de activitate total diferit de ceea ce ati experimentat pana in prezent ar putea presupune frecventarea unor cursuri postuniversitare pentru dobandirea unui atestat sau a unei diplome de specialitate. Ganditi-va bine inainte daca sunteti pregatit si dispus sa faceti acesti pasi.

5. Cautati informatii si puneti intrebari celor din domeniu

Va fi imposibil sa alegeti o noua cariera daca nu stiti nimic despre domeniul de care sunteti interesat. Stati de vorba cu persoane implicate direct in domeniul pe care il vizati pentru a afla daca este intr-adevar ceea ce va doriti sa faceti. Schimbul de opinii reprezinta un mod excelent pentru a va documenta in legatura cu domeniul pe care intentionati sa-l explorati. Astfel, daca faceti trecerea de la domeniul educational la cel al afacerilor sau invers, exista foarte multi termeni de specialitate precum si modalitati de exprimare pe care va trebui sa le invatati. Pe langa toate acestea, ar fi indicat sa studiati revistele sau publicatiile de specialitate care va pot ajuta sa va dezvoltati noul dvs. limbaj.

Cel mai important lucru legat de schimbarea carierei il reprezinta capacitatea dvs. de a descoperi acele lucruri care se potrivesc perfect cu personalitatetea si caracterul dvs. Iata trei intrebari importante la care va trebui obligatoriu sa gasiti un raspuns: Care sunt interesele dvs.? Care sunt valorile dvs.? Care sunt punctele dvs. forte? Rezolvati mai intai aceasta chestiune interioara si apoi fiti convins ca va aflati pe drumul cel bun catre o noua cariera plina de satisfactii.

Angajati, Cariera, DespreFirme | Comenteaza |

Pentru a face fata cu succes provocarilor continue impuse de mediul de lucru actual, este necesar sa va asumati raspunderea organizarii propriei cariere.

Comparati-va cu o companie aflata pe punctul de a scoate spre vanzare un produs sau un serviciu. Incercati sa va evaluati piata de desfacere si elaborati o campanie de marketing, pornind de la premiza ca vor avea prioritate in a fi angajate acele persoane care vor demonstra companiei ca sunt capabile de cele mai bune rezultate si cunosc adevarata valoare a banilor.

Incepeti prin identificarea propriilor abilitati, calificari si realizari. Care sunt beneficiile si rezultatele pe care le puteti oferi angajatorilor? Abilitatile dvs. sunt profitabile si corespund cerintelor actuale ale pietii?

Angajatorii se orienteaza cu precadere spre cei abili in rezolvarea problemelor si dornici de a lucra in echipa. In acelasi timp, acestia cauta sa afle in CV-urile dvs. dovada unor realizari proprii, recunoscute.

Incercati sa stabiliti care sunt abilitatile complementare de care aveti nevoie pentru a va putea vinde mai bine. Folositi-va de orice prilej pentru a acumula noi cunostinte si pentru a va perfectiona pe plan profesional.

Companiile de succes isi castiga clientii prin dezvoltarea unui plan unic de marketing. Pentru a beneficia de un plus competitiv, analizati cu atentie ceea ce ofera si alti angajati care activeaza in domeniul pe care il vizati. Nu este suficient sa concurati cu acestia; este nevoie sa faceti tot posibilul pentru a va diferentia de ceilalti printr-un lucru valoros, unic.

Incercati sa va evaluati cat mai obiectiv posibil cu scopul de a va identifica acele calitati care va reprezinta cel mai bine. Analizati-va estimarile de performanta si daca este posibil, faceti o lista cu cei mai de incredere prieteni sau colegi dispusi sa va ajute in realizarea propriei evaluari.

Definiti si prioritizati eficient obiectivele personale pe termen scurt si pe termen lung.

Cercetati cu atentie websiturile de recrutare precum si paginile de anunturi ale ziarelor pentru a va familiariza cu cele mai actuale cereri ale angajatorilor.

CV-ul dvs. ar trebui sa fie bine pus la punct si actualizat in mod regulat astfel incat sa puteti da un raspuns rapid si edificator oricarei oferte de munca care se iveste in domeniul de activitate de care sunteti interesat.

Acumulati cat mai multe cunostinte despre strategiile de cautare a unui loc de munca, despre CV-urile specializate pe categorii de joburi precum si despre tehnicile unui interviu profesional.

Adoptarea unei metode bine elaborate si proactive din partea dvs. va va spori sansele de a obtine jobul care se potriveste cel mai bine abilitatilor si personalitatii dvs. De asemenea, va creste si probabilitatea de a va atinge obiectivele profesionale pe termen lung.

Mult succes!

Angajati, Cariera, DespreFirme | Comenteaza |

Sunteti interesat sa experimentati o noua cariera? Daca lucrurile stau asa, este important sa asteptati un timp pentru a evalua situatia in care va aflati si pentru a explora optiunile cu privire la cariera astfel incat sa puteti alege domeniul care sa vi se potriveasca si sa va multumeasca.

In continuare, va propunem zece pasi pentru o schimbare de cariera reusita:

  1. Evaluati-va multumirea fata de jobul dvs. actual. Tineti un jurnal cu reactiile dvs. zilnice de la locul de munca si urmariti care sunt situatiile care se repeta. Care sunt aspectele de la locul de munca pe care le preferati? Care sunt aspectele pe care le preferati mai putin? Aveti nemultumiri fata de activitatea pe care o prestati, mediul de lucru din companie sau fata de colegii dvs.?
  2. Stabiliti care va sunt interesele, valorile si capacitatile folosindu-va de propriile resurse. Treceti in revista succesele profesionale anterioare, munca de voluntariat depusa, joburile si proiectele in care ati fost implicat pentru a va fixa astfel activitatile si abilitatile preferate.
  3. Luati in calcul mai multe variante de cariera. Nu ezitati sa cereti sfatul familiei, prietenilor, cunostintelor, consultantilor in domeniu in legatura cu acele valori si abilitati care va reprezinta cel mai bine. Vizitati standurile de specialitate din librarii si folositi resursele online.
  4. Realizati, in prealabil, o evaluare comparativa a mai multor domenii de activitate cu scopul de a identifica cateva obiective pentru o viitoare cercetare mai amanuntita.
  5. Documentati-va cat mai mult cu privire la acele domenii de care sunteti interesat. Incercati sa intrati in contact cu persoane capabile sa va ofere informatii utile despre activitatile pe care le aveti in obiectiv.
  6. Examinati cu atentie persoanele specializate in domeniile de care sunteti interesat pentru a invata direct de la sursa. Petreceti de la cateva ore pana la cateva zile intr-un spatiu de lucru urmarind persoanele care practica meseriile vizate de dvs.
  7. Incercati sa identificati activitati temporare sau de voluntariat raportate la aria dvs. de interes pentru a va testa astfel entuziasmul.
  8. Analizati acele oportunitati educationale menite sa faca legatura intre formarea dvs. educationala si noua dvs. cariera. Luati in calcul varianta de a urma cursuri de specialitate sau de a participa la seminarii la sfarsit de saptamana. De asemenea, cautati sa intrati in legatura cu grupuri specializate in domeniul de care sunteti atras pentru eventuale discutii si sugestii.
  9. Incercati sa descoperiti modalitati care sa va dezvolte noi abilitati in actualul job astfel incat acest lucru sa va pregateasca terenul pentru o schimbare. De exemplu, aratati-va dispus sa scrieti un proiect pentru acordarea unui grant in cazul in care scrierea de proiecte reprezinta un criteriu important de evaluare in noua dvs. cariera; daca compania in care lucrati va pune la dispozitie cursuri de specializare si perfectionare, inscrieti-va la cat mai multe astfel de cursuri.
  10. Luati in considerare si varianta alegerii unor joburi existente in domeniul in care va desfasurati activitatea care sa necesite cunostintele pe care deja le-ati acumulat. De exemplu, daca detineti o functie de conducere intr-unul din magazinele unui lant de retail si ati obosit sa mai lucrati peste program si in timpul weekend-ului, putei opta pentru o companie de recrutare in cadrul aceluiasi domeniu de retail; daca sunteti un programator care simte ca s-a plafonat in activitatea de programare, incercati sa va orientati spre vanzari in domeniul tehnic sau spre managementul de proiect.
Angajati, Cariera, DespreFirme | Comenteaza |

Felicitari! Tocmai ati fost selectat sa ocupati pozitia pentru care ati aplicat.

Din acest moment, pregatiti-va pentru munca propriu-zisa.

Inca din prima zi este foarte important sa-i convingeti pe noii angajatori ca sunteti cea mai potrivita alegere pentru companie.

  • Demonstrati ca sunteti extrem de motivat si nerabdator sa va incepeti activitatea.
  • Discutati pe marginea obligatiilor si responsabilitatilor dvs. ce va revin in cadrul companiei; stabiliti-va prioritatile. Fixati-va obiective precise, competitive si realizabile atat pe termen scurt cat si pe termen lung.
  • Faceti tot posibilul sa aflati cat mai multe informatii despre companie si structura sa organizatorica care sa va permita sa va integrati usor si rapid in randurile angajatilor acesteia.
  • Cautati sa-i identificati pe cei mai competenti si valorosi angajati din companie; analizati cauzele care au condus la succesele lor. Urmati exemplul acestora in exercitarea functiei dvs. in companie.
  • Pregatiti-va atent pentru intalnirile cu seful dvs. Adoptati o atitudine pozitiva. Incercati sa-i anticipati intrebarile si dati dovada de intelepciune si echilibru in formularea raspunsurilor. Asigurati-va ca sunteti intotdeauna bine informat. De asemenea, cautati sa fiti la curent cu cele mai recente informatii din domeniul in care va desfasurati activitatea.
  • Insusiti-va cat mai multe lucruri despre tehnicile de rezolvare a problemelor. In momentul in care vi se cere rezolvarea unei probleme, manifestati entuziasm in abordarea acesteia si adoptati un mod sistematic de rezolvare.
  • Dati dovada ca sunteti un bun coleg de echipa. Dezvoltati relatii de munca eficiente precum si relatii de prietenie cu un numar cat mai mare de persoane din cadrul companiei.
  • Manifestati interes si participati la toate programele de instruire si perfectionare ale companiei. Folositi-va de orice prilej pentru a acumula noi cunostinte dar si pentru a va dezvolta abilitatile profesionale.
  • Invatati din proprille greseli dar si din greselile altora.
  • Nu va limitati la obligatiile ce va revin, specificate in fisa postului. Oferiti-va sprijinul si in rezolvarea altor sarcini, fapt care va contribui la consolidarea pozitiei dvs. in interiorul companiei.
  • Faceti tot posibilul sa va incadrati in timpul alocat indeplinirii unei sarcini. Nu faceti promisiuni pe care nu le puteti duce la bun sfarsit.
  • Cautati sa fiti apreciat pentru onestitatea, loialitatea si integritatea dvs.
  • Avand in vedere ca descrierea jobului reprezinta baza de evaluare a performantei dvs., este foarte important sa va reexaminati si sa va reevaluati in mod regulat atributiile si obligatiile.
Angajati, Cariera, DespreFirme | Comenteaza |

Desi multe joburi presupun o anumita serie de abilitati, exista totusi un set standard de calitati pe care majoritatea angajatorilor le cer de la un angajat. Sansele dvs. de a obtine jobul visat vor creste in mod considerabil daca in timpul interviului veti evidentia nu numai acele abilitati care va sunt “la indemana” cat mai ales pe cele practice. Angajatorii sunt interesati de diverse calitati, precum:

Comunicarea: Sunteti capabil sa comunicati clar si concis atat verbal cat si in scris. Cu siguranta, sunteti constient ca aceasta calitate implica de asemenea si capacitatea de a asculta si de a intelege interlocutorul.

Spiritul de initiativa: Stiti sa luati initiativa si sa va asumati responsabilitatea de a duce lucrurile la bun sfarsit. Pentru aceasta, nu este nevoie sa fiti manager sau sa detineti o functie de conducere. Pur si simplu, este vorba despre o abilitate de mare pret pe care va puteti baza in orice fel de job.

Rezolvarea problemelor: Dati dovada ca puteti analiza si identifica o problema si de asemenea propuneti solutii viabile, eficiente. Sunteti capabil sa explorati idei noi si inovative precum si solutii deja experimentate

Increderea in sine: Va cunoasteti si sunteti multumit de dvs. Sunteti constient de propriile abilitati si stiti care va sunt limitele.

Flexibilitatea: Sunteti in stare sa va “intoarceti la 180 grade”. Stiti sa va adaptati usor la situatiile noi. Sunteti receptiv la idei noi.

Entuziasmul: Sunteti un angajat harnic. Sunteti dispus sa faceti tot posibilul pentru a va indeplini obiectivele.

Angajati, DespreFirme, Interviuri | Comenteaza |

Aceasta intrebare se numara printre cele mai simple in timpul unui interviu. De asemenea, reprezinta una dintre cele mai inselatoare intrebari intrucat un candidat cu un raspuns slab conceput nu mai poate fi luat in considerare.

Principala problema la aceasta intrebare, precum si la toate intrebarile interviului, este de a mentine o atitudine pozitiva – chiar daca motivul parasirii ultimei slujbe s-a datorat fie performantei in munca, slabei adaptabilitati, situatiilor de schimbare a carierei, banilor, politicii, plictiselii, conflictului de personalitate sau oricarui alt motiv obisnuit. Chiar si atunci cand schimbarea locului de munca este menita sa adauge un plus de incredere sau de provocare, un motiv acceptabil pentru a schimba locul de munca, este dificil sa iti propui sa arati bine cand sugerezi ca ultimul loc de munca a fost problematic intr-un fel sau altul.

Un mod excelent, apoi, pentru a-ti aminti sa mentii aceasta situatie pe cat posibil pozitiva, il reprezinta o noua porunca: “Niciodata sa nu-l vorbesti de rau pe vechiul tau sef!” Multi clienti au interpretat acest lucru in sensul ca un candidat nu ar trebui sa considere fara nici o valoare vechiul loc de munca deoarece viitorii angajatori ar putea crede ca vei proceda la fel si cu ei. Acest lucru ar putea fi adevarat insa reala problema in prezentarea unei situatii negative consta in crearea impresiei ca aplicantul este un fel de nemultumit. Negativistii au intotdeauna un fel de efect de nedorit asupra angajatorilor chiar daca povestea lor este perfect de inteles, chiar daca angajatorul este induiosat de tragicele imprejurari.

Raspunsul la acesta intrebare ar trebui bine pregatit dinaintea oricarei intentii de punere in valoare a calitatilor profesionale, in special a unui interviu. Se recomanda de asemenea sa te asiguri ca mentii interesele viitorului angajator mai presus de cele proprii in timpul interviului. Afirmand: “Am plecat sa caut oportunitati mai bune” – care ar putea suna drept autoprotectie – ar fi mai bine spus astfel: “Sunt in cautarea unei situatii care sa-mi foloseasca pe deplin abilitatile si experienta in…”, oferind astfel posibilitatea de a scoate in evidenta acele abilitati si experiente mai degraba decat o reactie defensiva, justificatoare. La aceste tipuri de intrebari, intotdeauna este cel mai indicat sa raspunzi scurt si la obiect. Cand esti nesigur, incearca sa indrepti totul inspre demonstrarea cunostintelor si abilitatilor tale.

Angajati, DespreFirme, Interviuri | Comenteaza |

Exista o serie de amanunte ce nu ar trebui scapate din vedere, atunci cand intrati in contact cu o firma, in procesul de recrutare.

  1. Vedeti ce este scris pe desprefirme.com despre ei, daca exista informatii. Astfel veti putea afla informatii din interior, care va pot ajuta foarte mult.
  2. Mergeti pe website-ul lor si incercati sa aflati mai multe informatii despre firma respectiva. Atentie insa ca pe website-ul oficial al firmei veti vedea propaganda / prezentarea pe care firma si-o face.

SCREENING Telefonic

In general firmele fac cel putin un screening telefonic. Daca atunci cand sunteti sunat nu sunteti intr-o situatie in care sa puteti purta conversatia avand maximum de concentrare (sunteti in metrou, pe strada, la restaurant, la birou), amanati. Va vor suna inapoi. Stabiliti o zi si o ora exacte pentru interviul telefonic.

In discutia telefonica :

  1. Inainte de a incepe asigurati-va ca sunteti intr-un loc in care nu puteti fi deranjat. Aveti o hartie si un creion la dispozitie. Aveti propriul CV in fata, cu punctele importante din acesta subliniate.
  2. Intrebati cat timp aveti la dispozitie.
  3. Notati numele persoanei care va intervieveaza si pozitia exacta.Rezervati (cel mai bine la inceputul interviului !!!) 5-10 minute in care sa cereti detalii despre job. Asigurati-va ca stiti numele firmei, departamentului, pozitiei si cerintele pentru postul respectiv. Toate raspunsurile pe care le dati din acest moment trebuie sa aiba legatura cu ce ati aflat despre firma. Daca este o pozitie de manager de vanzari, nu puneti prea mult accent pe calitatile voastre de manager de produs, ci pe cele de ..vanzari. Samd.
  4. Nu va pierdeti in detalii, in general nu aveti timp destul.
  5. Raspundeti scurt si la obiect.
  6. Ascultati intrebarea bine.
  7. Nu intrati in polemici.
  8. Ascultati intrebarea bine. Luati-va notite pe care sa le reciti apoi. Ajuta pentru urmatoarele interviuri.
  9. Nu raspundeti la intrebarile legate de salariu ! Nu ati avut timp suficient sa aratati tot ce puteti la telefon, pastrati discutia despre salariu pentru sfarsitul interviului face2face.

* Sunt firme (precum cele care deschid operatiuni in Bucuresti : Oracle, HP, etc) care au bugete alocate pentru pozitii. Si anume : pentru pozitia x, bugetul este y. Daca insista la telefon pentru a le spune ce salariu doriti, atunci sa va puneti intrebarea daca chiar doriti sa lucrati intr-o firma pentru care criteriul de selectie este cat de ieftin sunteti. Asteptati sa aveti ocazia sa va vindeti face2 face !

  1. Nici o firma nu va angajeaza in urma unui interviu telefonic. Scopul acestuia este sa se decida daca NU va angajeaza. Focus-ul discutiei nu uitati este sa obtineti intalnirea la ei. Este singurul rezultat care conteaza.
  2. Nu puneti intrebari tampite sau inutile in aceasta faza (Ce salariu imi oferiti ? Aveti frigider ? Ce marca de laptop o sa am ?)

Interviul face 2 face :

  1. Nu va imbracati prea elegant indiferent de pozitie. Nu va imbracati prea putin elegant indiferent de pozitie. Felul in care sunteti imbracat si in care mirositi arata respect fata de voi si fata de interlocutor. Nimeni nu vrea sa lucreze cu un tip care pute. Atentie ca o sa transpirati la interviu.
  2. Asigurati-va ca aveti hartie si creion. Scrieti-va intrebarile inainte.
  3. Luati un CV printat. Daca o singura data ati uitat sa o faceti, atunci sa stiti ca nici ei nu il vor avea.
  4. Terminati cu ideea inutila de a da carti de vizita la interviuri. Nu este un business meeting. Ati venit dupa un job. Au deja CV-ul si datele de contact, altfel nu aveau cum sa va cheme !
  5. ATENTIE : A ajunge mai devreme sau mai tarziu este la fel de nepoliticos. Sunt oameni care cred ca este bine sa vina mai devreme. E gresit. Deranjati. Mai bine asteptati pana se face ora, fara 3 minute, fumati o tigara, uitati-va la cer, calmati-va si mergeti LA TIMP !! Daca intarziati sunati !
  6. Interesati-va cum se ajunge inainte. Google earth, salutbucuresti.ro, etc. Sunt putine firme dispuse sa-l angajeze pe unul atat de prost incat nu gaseste nici intrarea !
  7. Odata ajuns, fiti respectos. Nu fiti arogant, tradeaza frica de fapt. Nu fiti nici prea speriat, nu va taie nimeni. Fiti respectos. Doar pentru ca sunt multe joburi pe piata, nu ar trebui sa fiti nerespectos, pentru ca poate exact acesta era jobul vietii voastre. Nu-i dati cu piciorul doar din proasta-crestere.
  8. Cereti un pahar de apa sau o cafea.
  9. Nu va mai holbati la tipa de la HR, o stresati. lasati glumele cu tenta de agresiune sexuala, nu o sa se cupleze nimeni cu voi la un interviu.
  10. Aveti doua urechi si doar o gura. Ar trebui sa va dea de gandit. Ascultati si pe urma vorbiti !
  11. Cereti detalii suplimentare despre post. Nu vreti sa va bagati in ceva despre care habar nu aveti.
  12. Incercati sa obtineti raspuns la cat mai multe din intrebarile urmatoare :
  1. locatie de luat masa, spatii de depozitare: frigider, dulap
  2. aparatura bucatarie: cuptor microunde, frigider, cana de incalzit apa
  3. locatie exacta birou: lumina naturala, scaun, spatiu birou, etc
  4. proiectul va fi coordonat de la inceput si pana la sfarsit de mine? voi discuta direct cu clientul?
  5. cine este seful meu direct? cu cine discut in cazul in care am nelamuriri
  6. exista perioade in care nu se poate lua concediu?
  7. exista ideea de sick days ? Cate sunt ?
  8. au in plan schimbarea in alt sediu?
  9. cate persoane lucreaza acum la firma? vor fi modificari in structura personalului? vor angaja mai multe persoane?
  10. au propria retea de operatori de interviu sau colaboreaza cu alte firme?
  11. care este media in care trebuie realizat un proiect in ppt, dupa ce datele au fost procesate? aceste termene se respecta? sau exista intarzieri dese datorita fieldului?
  12. programul este de la 10 la 6, cu pauza de masa inclusa? sau fara? (intrebati daca este obiceiul de a se lucra peste program)
  13. se poate veni mai devreme la servici in cazul in care am probleme personale de rezolvat? sau se poate veni mai tarziu?
  14. in general, zilele lucrate in plus se platesc sau se dau libere?
  15. firma ofera traininguri angajatilor? pe ce tema? in medie cate pe an? se semneaza contract atunci cand se organizeaza trainingurile (gen: nu ai voie sa parasesti firma 1 an de zile)
  16. aparitia acestui post se datoreaza faptului: ca persoana angajata inaintea mea a plecat? sau pur si simplu este nevoie de mai mule persoane datorita volumului mai mare de munca, clienti/proiecte noi
  1. Dupa interviu, daca nu ati primit un raspuns, nu este rau sa le dati VOI un semn dupa vreo saptamana. Nu a doua zi, nici a treia. (o sa pareti asa cum sunteti..disperat). Sunati sau dati un mail dupa o saptamana.
  2. Daca mai sunteti in discutii si cu alte firme spuneti, nu ascundeti. Se vor grabi sa va ia ei primii daca sunteti bun.
  3. Atentie la discutia despre salariu. Terminati cu prostia : “pai voi cat imi dati ?”. Ar trebui sa cunoasteti piata si sa va stiti valoarea. Cereti voi un salariu. Daca exista flexibilitate, atunci spuneti. Daca va doriti pozitia, mai mult decat un salariu mare, ..spuneti. Fiti transparent si justificati-va cererea. Nu exagerati. Doar ca se cauta acum oameni, nu inseamna ca sunt si bugete nelimitate. Sigur gasesc pe altcineva daca vreti luna de pe cer.
  4. Pe tot parcursul interviului incercati sa va puneti si in pielea interlocutorilor, FITI POLITICOS.

Daca totul a fost ok, si primiti oferta …

Insistati sa primiti o oferta scrisa care trebuie sa fie insotita de job description si de oferta financiara + beneficii. Cam ce negociati la inceput, cam aia este. Restul depinde doar de mega-performanta voastra la munca si de angajator.

Povestiti si pe desprefirme.com cum a fost. Ajutati-i si pe altii.

« Mai vechi Mai noi »